Preluare partiala de pe www.glasulcetatii.ro
08.09.2020
Biserica din Aluniș și-a serbat astăzi hramul
Nașterea Maicii Domnului, bucurie și binecuvântare pentru lume.
Un ”astăzi” atât de luminos ne deschide timpul și calea, încât cu greu putem a-i pătrunde taina și binecuvântarea. Pentru că Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea.
Astazi, 8 septembrie 2020, zi de bucurie, zi de binecuvântare pentru întreaga lume, căci astăzi este începutul mântuirii noastre. Când nimeni nu mai spera la biruința binelui asupra răului, rugăciunea arzătoare a Drepților Ioachim și Ana avea să primească cel mai frumos, binecuvântat și înălțător răspuns prin aducerea pe lume a vasului ales al Lui Dumnezeu: Fecioara Maria.
Vas ales al lui Dumnezeu a cărui naștere a fost astăzi prăznuită și în Parohia Aluniș din Arad, unde credincioșii de toate vârstele au luat calea bisericii închinată Nașterii Maicii Luminii. Bucuria zilei a fost sporită pentru comunitatea din Aluniș de prezența Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a sădit în inimile celor prezenți, și nădăjduim noi că prin intermediul acestui articol și în sufletele tuturor celor care îl citesc, un gând nădăjduitor, bun de purtat în fiecare clipă a vieții: În orice situație ne-am afla, să știm că avem în Maica Domnului un ajutor necondiționat și nerefuzat!